Giorgio Armani, un maestru al modei italiene, ajuns la vârsta de 89 de ani și care a apărat întotdeauna cu înverșunare independența grupului său de lux, nu mai exclude posibilitatea unei vânzări sau a unei listări la bursă odată ce el nu se va mai afla la conducerea casei de modă care îi poartă numele, informează AFP.
Giorgio Armani a menținut mereu un control strâns asupra companiei pe care a fondat-o iar atenția către detalii a regelui italian al modei se extinde și asupra planurilor făcute pentru moartea sa, scrie Reuters.
Vânzările Giorgio Armani au crescut cu 34% în primul semestru al anului 2021, susținute de afacerile din China și Statele Unite, care au contribuit la redresarea grupului de modă italian, chiar dacă acesta ar urma să revină la nivelul anterior pandemiei de Covid-19 abia anul viitor, transmite Reuters.
Creatorul Giorgio Armani a anunțat, joi, că fabricile sale italiene vor produce de acum combinezoane de protecție destinate "personalului medical angajat în lupta " contra pandemiei de coronavirus, potrivit AFP.